A şaptea zi


A saptea zi

În ziua cea dintâi am aşteptat
din mucegaiul vieţii, o chemare,
în mugetul scâncit de mare,
am căutat, orbit de-un destin sărat…

În cea de-a doua zi am fost plecat
spre nicăieri şi pretutindeni; gându-mi,
spre orizonturi vagi, priviri uscându-mi,
bătut de vânturile tinereţii, m-a purtat…

În următoarea zi am întâlnit iubirea.
Încătuşat în platoşa-i de lacrimi,
născută-n stropii-i dulci-infami,
mi-a frânt din zbor, de dor, privirea…

În cea de-a patra zi mi-am îngrijit grădina.
În sufletul meu trist, plantându-mă-n tăcere,
am colindat pe-ascuns prin vechi unghere,
găsind în umbrele-mi ciobite… vina !

Într-una dintre acele zile-am obosit,
scârbit de-aceleaşi chipuri fandosite
de strălucirea lor, de falsul ciripit
din lumea bântuită de umbre plictisite…

Şi într-o zi, cumva, mi s-a răspuns,
găsind un sens dintotdeauna,
ce sta în gându-mi nepătruns,
din care-mi se-mpletea, c-un rost, cununa.

A şaptea zi mi-am regăsit plăcerea
în vuietul tăcut,- sihastru,
și-am aşternut din nou tăcerea…
pe chipu-mi renăscut măiastru.

Notă: A şaptea zi, 18 octombrie 2002.
Poezie cuprinsă în cartea de versuri – Destin liric