Sensuri

 

Viața e o sumă de imagini fugare,
O dâră de fum dintr-un ocean de scrum,
Moartea… o simplă negare
A unei afirmații pierdute-n urmă, pe drum.

 

Sensuri deșarte ne oferă cuprinsuri
Nepătrunse de spiritul nostru flămând,
Ne hrănim cu-a zeilor visuri,
Cu briza uscată-n privire, dansând…

 

Ne place să strângem răspunsuri uitate :
Ce suntem, ce-i dincolo de noi ?
Căci viața le-ascunde pe toate
În numere șterse de roiuri de ploi…

 

Ne credem cu toții aleși de-un destin
Să spargem tiparul c-un singur răspuns !
Curând ne convingem că este un chin
Să știm ce stă de însuși El – Omul – ascuns.

 

Tulpina-și ascunde coroana în nori
Spre chipul himerei schițate-n deșert,
Pe când rădăcina-i zace-n noroi
Închisă-n clepsidră,- n solul inert.

 

Tu, Copile, te vezi de departe,
Te crezi în furtună un suflet rebel !
În zări se topesc nebunele hoarde
Turbate de furii, lipsite de țel…

 

Te urci pe un munte și strigi în pustiu,
Dar nimeni n-aude…
Te-apropii de margini,- se face târziu,
Dar nimeni nu crede…
Te-agăți de-o umbra, de-o punte spre cer,
Dar nimeni nu vede…
Și cazi, împins spre tăcutul mister:
În sine te-ascunde…

 

Notă : Sensuri, 8 ianuarie 2002, poezie cuprinsă în cartea de versuri – Destin liric