Damnațiuni


damnatiuni-the-scream-salvator-dali

Gândurile-mi curg năvalnic
prin albii, săpate psihotic,
de-o societate-aberantă,
în mintea mea damnată.

Viața o văd în culori dure,
schițată, desconsiderată
de tipare mentale absurde,
de care inima-mi este-nchistată.

Recunosc în orice vorbe…
aceleași variațiuni:
forme amorfe,
aceleași mașinațiuni:
forme ascunse,
aceleași damnațiuni:
forme fatidice…
rostogolite,
din ură,
din iubire,
din gelozie,
în amintire…
peste timp,
reduse la tăcere.

Scăpare există
în fiecare clipă!
Verdict: crimă!
O urmă fugitivă
lăsată la-ntâmplare
de fiecare…

De dimineață
voi profana un nou altar!
La amiază
voi succede-n avatar!
Pe seară
voi consulta un notar!

Doresc să las moştenire
nimicul meu.
Doresc să acord despăgubire
un ultim fuleu…
eliberator, ca o măgulire,
destinului plebeu!

Visul meu:
într-o seară-amară
să-mi zbor creierii…
afară!
Să-i lasa să zboare,
în roiuri fanale,
spre raiuri promise,
în rumoare…

Infernul e doar un vis greţos
al nebunilor tămăduiți cu dogme,
al orbilor ce se tem că au sa vadă cândva
doar sublimele flăcări informe.

Am zăcut în ale vieții hârtoape
cerând, cu disperare, infernului
să mă-ngroape.
Însă, din păcate,
cenușa e prea grea,
iar cerul prea departe…
Mă întreb, în această obscuritate,
al cui rămân, eu, Doamne ?

Notă: Damnațiuni, 20 iunie 2003.
Poezie revizuită în anul 2014.