Nu

Cuvinte lunecă pe colţul foii
dintr-o lăuntrică melancolie,
în ritmul sacadat şi tern al ploii
ce poartă-n sufletu-mi o melodie.

Scriu versuri crude din memorii
ce nu le-aş putea da uitării…
într-un joc firesc al dăruirii,
ce-mi este înscris în legea firii!

Sufletu-mi e cuprins de tulburare,
printre conştiinţele mărunte
purtând, în vers, advers, o întrebare
evitată de tâmplele cărunte.

Nu vreau să scriu pentru uitare
un vers nedemn, ce lumii pare,
de dincolo de mreje fade,
lipsit de viaţă, de culoare…

Dar nu voi scrie pentru-a plăcea lumii
chiar de aş fi singur, împotriva vremii
şi aş stârni cumplitele lor furii,
reverberate-n regrete şi injurii…

Nu vreau în viaţa mea cunună
sau vreo altă iluzie hilară,
ce dulce-amar mă înfioară,
cu mângâierea ei pretins fortună!

Vreau doar să umplu-n colţ al foii
ca şi-alţii-n urmă-mi să se-oprească
s-asculte melodia ploii
şi făr-oprelişti să trăiască.

Notă: Nu vreau, 2001.
Poezie reconstituită în anul 2015.
Poezie cuprinsă în cartea de versuri şi proză – Destin liric