Gânduri abjecte

M-am născut într-un paradis al prostiei,
în care fiecare dram de cunoaștere
implică o formă de prostituție.

Cine-a zis, oare, că viaţa e o curvă?

Aş îmbrățișa-o doar ca să nu-i mai văd dosul,
deși poate-aş fi plăcut-o tot mai mult din spate…
amintindu-mi, în definitiv, care e jocul…

Trotoarul geme de scârba cuvioasă a conştiinţei.

Ne-am gândit visele în alb şi negru,
ne-am clădit speranţele în zei absurzi,
și-n gol am răsădit morale caste…

Hai să ne drogăm, fiinţe flămânde!

Hai să ne-astupăm foamea cu gloanţe de plumb,
să ne-nchipuim că timpul zace-n așteptare,
suspendat temporar în eternitate…

Inimi frânte sângerează lacrima destinului,

Mă întreb de ce m-am născut ca să mor,
de ce m-am înrolat în trendul molipsitor
și nu pot din trenul vieţii să cobor?

Notă: Gânduri abjecte, 19 septembrie 2003.
Poezie revizuită în anul 2014.
Poezie cuprinsă în cartea de versuri – Destin liric