Traim vremuri interesante.
Dar poate ca si inainte vremurile au fost interesante, doar ca, in prezent, se intampla ca noi sa fim subiectii acestui peisaj contemporan. Acesta este si motivul pentru care m-am rupt din impasibilitatea mea disimulata, pentru a imi exprima cateva opinii fara miza.

Consideratii personale fiind, voi incepe prin a opina asupra rolului statului.
Asadar, statul are rolul de a percepe, in mod echitabil si rational, taxe de la persoanele fizice si cele juridice, astfel incat sa poata sa construiasca o infrastructura prielnica dezvoltarii generale.

Taxare echitabila pentru ca… statul este creat de noi, pentru a ne servi interesele comune. Ar fi, de pilda, nerezonabila o contributie disproportionata, de pe urma careia sa beneficieze categorii de contribuitori privilegiati/asistati/scutiti (pe motive nerezonabile).
Si iata ca… ajungem la trei probleme majore ale functionarii statului:
PROBLEMA 1. (Sursa) Taxare echitabila si rationala
PROBLEMA 2. (Mijlocul) Decidenti de buna credinta
PROBLEMA 3. (Scopul) Utilizarea resurselor statului

—————————————————————
PROBLEMA 1. Din punct de vedere al taxarii, fara a fi un expert in acest domeniu, constat, utilizand un minim bun simt, cateva aspecte:

Consideratia 1: o grila progresiva de impozitare a veniturilor (spre care partidul aflat la guvernare pare sa tinda, nu atat dintr-o fibra sociala, de stanga, cat mai degraba dintr-un oportunism populist ieftin) reprezinta o stupiditate intr-o tara a carei clasa de mijloc este inca timida, timorata si imatura. De asemenea, o grila progresiva de impozitare a veniturilor este stupida si pentru faptul ca, oricum, impozitul fiind procentual, valoarea absoluta a contributiei celor cu salarii mai mari va fi mai mare. Acesta este un exemplu rezonabil si suficient de solidaritate sociala.
Iar consolidarea unei clase de mijloc puternice este esentiala, pentru ca:
-acolo unde democratia esueaza prin manifestari cantitative, clasa de mijloc reuseste prin calitatea opiniilor si ideilor (vezi protestele de la inceputul anului) sa impuna un trend pozitiv,
-gradul de civilizatie al unei societati creste pe masura ce clasa de mijloc devine mai bine reprezentata. Sunt convins ca o analiza socio-economica ar putea desena un grafic care sa coreleze gradul de civiliatie al unei tari cu nivelul clasei de mijloc (nivel determinat nu doar cantitativ, ci si calitativ),
-clasa de mijloc sustine, prin consum si inovatie, cresterea economica (a carei sustenabilitate depinde, in ultima instanta, tot de masurile luate de stat, dupa cum voi arata in cele ce urmeaza),
-clasa de mijloc are valori progresiste (educatie, evenimente socio-culturale, verticalitate, standarde de calitate etc.) pe care incearca sa si le impuna (per se, nu urmand vreun interes egoist). Iar valorile clasei de mijloc sunt preluate de clasele mai defavorizate, din simplul motiv ca sunt superioare (pentru a nu lasa acest aspect intr-o zona vag-teoretica, voi da exemple banale precum strangerea excrementelor cainilor sau stationarea pe dreapta pe scarile rulante, la metrou… acestea fiind exemple de impunere (treptata, lenta poate) a unor valori superioare asupra unor practici tolerate in ciuda unei relative constientizari a faptului ca sunt gresite).

Consideratia 2: o impozitare la nivelul cifrei de afaceri este stupida. Din nou, chiar daca nu sunt un specialist si nici nu sunt in masura sa furnizez solutii magice fara a face analize serioase si a ma consulta cu specialisti… ma gandesc ca nici cei de la guvernare (de astazi, de ieri si… probabil de maine) nu ar trebui sa ia decizii de acest gen fara a se consulta cu oameni mai in tema decat ei.
O impozitare la nivelul cifrei de afaceri este stupida pentru ca, mergand pe regula bunului simt economic… marjele de profit sunt diferite in functie de domeniul in care activezi. In anumite domenii este normala o marja de profit de peste 30%, in altele este acceptabila o marja de profit de doar 1-2%.
Dupa cum spuneam… nu sunt in masura sa dau solutii fara analize serioase pe acest subiect, dar putem fiecare dintre noi sa facem un minim exercitiu de ratiune pentru a realiza ca o astfel de masura ar putea avea efecte profund negative. Cat de ”negative” nu stim, pentru ca nu ni s-a oferit o analiza de impact serioasa.

Consideratia 3: Legea salarizarii unice este un lucru bun prin scop (acela de a aseza toate categoriile pe o grila unica transparenta, astfel incat discutia sa poata fi realizata prin comparatii) dar este redactata intr-un mod nefericit. Asta inca de la inceputul existentei ei. Dar pentru a ma opri doar la prezent:
-este absurd sa stabilesti un nivel al salariilor pentru 2022. “In the long run we’re all dead”, spunea Keynes. Iar Romania cu siguranta nu are suficienta predictibilitate economica pentru a lua astfel de masuri.
-media vorbeste de mariri de 25% a salariilor. Poate gresesc, insa atat cat am inteles eu, acel 25% reprezinta un cuantum anual oferit din diferenta salariului (2022 fata de prezent). Iar acea diferenta poate fi chiar negativa in cazul unor categorii de bugetari. Deci practic vorbim de faptul ca anumitor categorii de bugetari (teoretic printre cei mai competenti, adica printre cei mai bine platiti) li se promite o scadere etapizata a veniturilor (cu cate 25% pe an) pana in 2022. Onestitate, predictibilitate, haiducie?…
-principiul acesta comunist de aducere a salariilor cat mai aproape… adica a le scadea/ingheta salariile celor mai bine platiti bugetari si a le creste pe ale celorlalti… nu are nicio legatura cu intentia de a construi un corp competent de bugetari, prin care statul sa poata asigura o infrastructura de dezvoltare generala.

Consideratia 4: Lipsa de predictibilitate economica a fost si a ramas o problema teribila in Romania post-decembrista. Lipsa de predictibilitate previne dezbaterile argumentate, descurajeaza investitiile (straine si autohtone) si serveste, adesea, interese obscure care se impun prin ordonante date “noaptea ca hotii”.

Consideratia 5: “Taxa de solidaritate”… hai sa nu o mai numim de “solidaritate”, pentru ca sugereaza un aspect voluntar, un scop clar si un calcul rezonabil. Aspectul voluntar lipseste cu desavarsire, fiind mai degraba un act de haiducie politica orientat impotriva clasei de mijloc, un calcul rezonabil nu exista (decat poate de natura electorala), iar un scop clar nu poate fi adus in discutie in lipsa unei fundamentari a impactului economic pe care o astfel de masura l-ar genera. In plus, o taxa suplimentara, aplicata unei categorii “de lux”, poate avea oarecare sens (pe marginea caruia poate fi realizata o dezbatere destul de interesanta), insa nu atunci cand pragul de la care se aplica este coborat in zona “rebelei clase de mijloc”. Astfel de “haiducii’ te fac sa te intrebi daca scopul electoral (care oricum reprezinta un fundament gresit pentru o masura fiscala) nu are si o orientare de “pedepsire” a opozitiei clasei “ganditoare” fata de clasa “infractoare” a politicii autohtone.

—————————————————————
PROBLEMA 2 – Decidenti de buna credinta

Consideratia 1. In primul rand… eu consider ca oamenii care conduc aceasta tara ar trebui platiti foarte bine. Mult mai bine decat in prezent. Persoanele care se inflameaza pe aceasta tema se concentreaza exclusiv pe problema (oameni politici corupti si incompetenti care nu ar merita nimic) si deloc pe solutii (pe de-o parte sa ii platesti foarte bine, pe de alta parte sa ii controlezi foarte atent, sa schimbi sistemul prin care ajung in acele functii si sa ii taxezi penal foarte aspru daca incalca legea)

Consideratia 2. In al doilea rand… este iluzoriu sa iti imaginezi ca vei alege oameni politici de buna credinta, in conditiile in care acesti oameni ne sunt varati pe listele de vot de catre niste organizatii politice cu organizare mafiota. Voi detalia aceasta opinie cu alta ocazie, insa partidele politice nu sunt organizate in vederea apararii unor interese nationale/comune (decat poate intr-o teorie mediatica de prost gust), ci strict in vederea reprezentarii unor interese obscure, egoiste, de grup…

Consideratia 3. Spuneam de clasa de mijloc de la noi ca este inca redusa numeric si… inca imatura si timorata. Oamenii astia nu merg la vot pentru ca sunt scarbiti de mocirla politica. Inteleg asta si sunt convins ca doar unele evenimente izolate si nefericite i-ar putea mobiliza, pe moment. Nu cred ca vom dezvolta in viitorul previzibil o constiinta civica atat de mare incat clasa de mijloc sa participe masiv la vot. De altfel… pentru a face si critica clasei de mijloc*: chiar daca rolul acesteia in progresul societatii este extraordinar de imortant, indivizii din aceasta clasa sociala sunt preponderent egoisti, inconstienti (vezi bula imobiliara de dinaintea crizei economice), lenesi din punct de vedere civic si ipocriti. Si asta nu doar in tara noastra.
Este oarecum o ipocrizie ca 600.000 de oameni sa iasa in strada sa apere statul de drept (in mod just), dupa ce si-au bagat picioarele in mocirla politica alegand (multi dintre ei) sa nu voteze. Efuziunea aceasta civica (laudabila, de altfel) a urmat unei lamentabile pasivitati a exercitarii unui drept fundamental de a alege decidenti de buna credinta.
Clasa de mijloc va fi mereu ipocrita si incoerenta, chiar daca este detinatoarea unor valori progresiste si joaca un rol important in dezvoltarea unei tari.
Prin urmare… as propune votul obligatoriu. O obligatie sustinuta de o amenda modica, care doar sa transmita un mesaj civic, nu neaparat sa falimenteze hipsterul cu aere superioare.
* A se nota ca aceste consideratii privind clasa de mijloc nu se aplica tuturor indivizilor care o compun.

Consideratia 4. Protestele m-au uimit. Am fost profund impresionat de exprimarea principiilor progresiste, civice, principiale ale unei categorii de romani… inferioara numeric. A fost ca o mica revolutie a… schimbarii mentalitatilor. Iar revolutiile progresiste se fac prin impunerea unei minoritati progresiste active (ferma pe pozitie), in fata unei majoritati pasive, care isi percepe (eventual la nivel subconstient) subrezimea opiniei. (In ’89 nu a fost o revolutie progresista, ci o revolutie curajoasa, de masa, intr-o context international favorabil)
600.000 de romani au schimbat cursul acestei tari, marcand o definitiva (sper) schimbare de mentalitate. Dar ce a urmat m-a surprins din nou. Infractorii impotriva carora s-a iesit in strada au ramas (au fost lasati) pe pozitii, asteptand un moment mai bun/linistit pentru a isi pune din nou in opera intentiile obscure. Si… nici macar nu au recunoscut ca ar fi gresit. Si-au retras masura, dar fara sa recunoasca ca ar fi facut vreo marsavie. Atunci… de ce sa iti retragi masura, daca tu nu consideri ca ai gresit? De ce te-ar speria o minoritate de oameni non-violenti, daca tu te simti “negustor cinstit”? Minoritatile progresiste nu castiga prin violenta, ci prin superioritatea valorilor, dupa cum am mentionat mai sus referitor la clasa de mijloc. Insa de aceasta data a fost… o victorie partiala. O victorie totala ar fi curatat tot in cale.

—————————————————————
PROBLEMA 3. Cu privire la utilizarea resurselor statului voi fi mai scurt. Poate voi dezbate cu alta ocazie si acest subiect, insa ma voi limita la a exprima cateva idei fundamentale:

-Statul nu are de ce sa fie un jucator activ in economie. Statul doar construieste infrastructura necesara pentru ca tara sa poata progresa. Si trebuie sa o faca intr-un mod previzibil, fara socuri, fara excentricitati, fara invrajbirea unor categorii de contribuitori, fara “platirea de polite”…
-Infrastructura reprezinta totalitatea circuitelor prin care persoanele fizice si entitatile economice isi desfasoara activitatea (recreativa sau de business). Vorbim de transport (feroviar, rutier, urban etc.), fiscal (statul poate acorda unele inlesniri fiscale pentru stimularea unor zone de dezvoltare), educatie, sanatate, investitii in facilitati esentiale etc.
Ce sens are, de pilda, sa dai vouchere pentru cumpararea de biciclete, in loc sa investesti in piste de biciclete, astfel incat biciclistii sa poata circula civilizat si sigur prin acest oras? Este un exemplu de masura care ofera o solutie falsa (dar populista) unei probleme reale, a carei sursa reala este o problema de infrastructura.
Si… ce sens are sa dai mariri salariale nesustenabile bugetarilor, generand, in mod previzibil, anumite dezechilibre, riscuri pentru economie, vulnerabilitati pentru echilibrul bugetar si deprecieri ale cursului de schimb care oricum vor “ajusta” puterea de cumparare spre un nivel sustenabil, dar pe o cale foarte periculoasa? Sigur ca ar fi mai rezonabil ca tu, ca stat, dat fiind rolul tau, sa tranferi o mare parte din cresterea economica catre investitii in infrastructura…
-Spuneam, mai sus, ca statul ar trebui sa ofere decidentilor din functii cheie salarii foarte mari. Dar statul ar trebui sa dezvolte si mecanisme foarte eficiente si severe de sanctiune a abaterilor acestor decidenti. Si tot statul ar trebui sa incerce o asezare a dezbaterilor electorale si a statutelor partidelor pe baze mai putin… obscure! Nu as zice ca Romania este codasa la acest capitol, intrucat democratia in general are niste sincope functionale pe care inca nu a invatat sa le remedieze.

—————————————————————
In incheiere… ar trebui sa ne amintim, fiecare, indiferent de interesele care ne mana in viata, ca timpul vietii noastre este limitat. Nimic nu luam cu noi la sfarsitul vietii si… daca actionam sub impulsul unor interese obscure… nimic bun nu lasam in urma. Intr-un final… din faptul ca in tarile sarace oamenii sunt mai fericiti decat in tarile cu un nivel de trai inalt, putem invata ca nu putem fi fericiti doar urmand maximizarea unor beneficii personale directe. Ar trebui sa fim preocupati in a ne afirma opiniile, a trai autentic si a ne vertizaliza in atitudinile si manifestarile noastre.

Florin Opran
Nota: 8 iulie 2017.