Da-mi un Like pe Facebook
Site Statistics
- Users online: 0
- Visitors today : 0
- Page views today : 0
- Total visitors : 42,477
- Total page view: 57,878
Cum barca lunecă pe ape,
purtată-n timp, printre suspine,
privesc în urmă, de departe,
din negură, la zări senine.
Dacă te-am rănit cumva,
prin vreun gest necugetat,
poate vei uita, cândva,
și voi fi, din nou, iertat.
Mă întreb, tot mai frecvent,
într-o lume de absență
de ce n-ai fi indiferent?
De ce-ai rămâne, în aparenţă
un om cu aer deferent
când toat-egale-s în esenţă,
Toamnă gri,
tu știi
să vii
în suflete pustii…
Ce este gândul călător
ce-şi duce cântul de amor,
în vânt, uşor, purtat în zbor,
pe note’ncete, care dor…
Adevărul necenzurat, de veacuri,
al existenței noastre pe pământ,
este că ne naștem virgini
şi trăim fără discernământ,
Să ne atingem gândurile cu sentimente,
pe când vocile din noi îşi imploră zeii
să le acorde graţia de a le face absente…
când norii se vor strânge
pe cer, deasupra ta,
doar zările ascunse,
în plâns, mă vor ploua…
În ochii unui dumnezeu aprioric
am ucis cu toţii lumea prin tăcere,
chiar şi atunci când am vorbit alegoric
despre-aceeaşi toleranţă şi durere.
Soarele arde
pustiurile nimănui;
Dacă ploaia l-ar alunga,
Voci eclectice
Te trezeşti la șapte fix, îţi faci un duş rece şi inghiti două ouă crude,
ajungi la birou, prea obosit pentru a mai iubi ceva pe-această lume
şi evadezi în cotidianul de la radio : “Goood morning, aici DJ Sorrow!
Astăzi vom aştepta cu încleştare să ni se schimbe viața… tomorrow,
și vom asculta câteva melodii din cele care ne-au lansat timpanele… in aer,
într-o noapte-n care era bine să fi dormit, măcar pentru a nu o revedea,
la lumina orbitoare, ce ți-a dezvăluit banala scorpie de după perdea…”
Dacă nu ar fi existat xenofobie,
dacă nu am fi fost precedaţi de rasism,
dacă nu am fi trăit în robie
și dacă nu am fi crezut în nazism,
Oamenii sunt doar niște fărâme de efect
zdrobite de brațele cauzale ale naturii,
încercând să-l afle pe divinul arhitect,
cu ochii lor mici și tulburi, destinați descompunerii.
Cu o zi-nainte de a muri voi trimite o scrisoare,
către Dumnezeu, în care-i voi scrie c’aștept cu nerăbdare
să îl cunosc și să schimb câteva vorbe la-ntâmplare,
cu El, despre viața-mi toată, trăită iluzoriu, cu înfiorare.
O viață-i doar o clipă,
iar moartea e doar pace.
Povești nemuritoare
disipă mituri false
despre viața stearpă
a morților în viață.
Privește-i și te schimbă,
nu-i rost să faci risipă!
Îmi scufund timpanele în sfârâitul molozului,
în târâiala absurdă a valurilor de măsuri algebrice
ce ne acordă-n răstimpuri percutante prea multă singurătate,
prea mult propriu nedesluşit, răsfrâns în posteritate…
De aș putea,
aș desfrunzi copacii
de dorurile lor,
de frunze ruginii
e doar
un gând,
născând
un rând…
Te-am căutat
în vis,
să-ţi spun
că nu mi-a păsat,
Dacă s-a mai dus o stea
e, poate, vina mea !
Aș fi putut s-o prind din zbor
și-aș fi ascuns-o sub un nor…
Nu cunosc niciun cuvânt care să-mi descrie gândurile.
Și nici nu pot pricepe raţiunea de a fi.
Nu stiu nici măcar cine sunt, deși mă regăsesc în chipurile
ce se perindă-n jurul meu, în fiecare zi.
Fiecare cuvânt ucide,
printr-un necuvânt,
sensuri perfide
-ncarcerate-ntr-un gând.
Îmi asum rolul unui dement
ce visează urma paşilor tăi,
uscând în palma ta ascunsă
o lacrimă devorată de-ndoieli.
Vântul şuieră-n tăcere,
peste somnuri dezgolite
de visare, de plăcere,
de mistere re-ntregite…
Îţi apreciez curajul de a fi erou,
îţi apreciez virtutea de a trăi,
chiar dacă eşti doar un ecou.
Te respect pentru patima cu care iubești,
te respect pentru puterea de a crede
și-mi esti simpatic pentru toate-aceste lucruri nebunești.
Îmi place gura ta, iubire,
Cum se opreşte-n-amorţire,
Prelinsă-n arce,-n-adâncire,
când tace!
Dacă din neant ar apărea
o unică rațiune de a fi,
eu nu m-aș prosterna
în fața acestei parodii.
Ceasul trece,
ora vine;
Lacrimi pline
or să-nece…
tot amarul
din cuvinte,
Gândurile-mi curg năvalnic
prin albii, săpate psihotic,
de-o societate-aberantă,
în mintea mea damnată.
Viața o văd în culori dure,
schițată, desconsiderată
de tipare mentale absurde,
de care inima-mi este-nchistată.
Unii n-au să știe vreodată
Ce-a-nsemnat o poveste-cândva,
Într-o lume de-altădată
Ce se-agita în nepăsarea sa.
Lacrimi de umbră felină siroind,
În stoluri, părăsind durerea,
Se-ntrepătrund în suflet, clocotind,
Sorbind din stropi tăcerea…
Personalul din seara asta întârzie;
Toate locurile s-au ocupat de mult;
Soarele nevăzut se bâlbâie
Dintre creste veștejite de tumult.
Am visat o stea…
Cândva,
Când cerul era senin.
Undeva
Speram să găsesc
Pe cineva,
Care să fi visat vreodată
Ceva…
Ultimele comentarii